Misterele Marii Negre

Marea Neagra e … albastră. Este prea puţin cunoscut faptul că numele ei, Kara-I-Deniz, în turcă şi Marea Neagră, în română, este relativ nou. A intrat în circulaţie prin anul 1860. Însă, prima denumire a mării a fost “Pontos Axeinos”. În greacă înseamnă marea cea întunecată sau sumbră şi probabil provine din iraniană. Nu se ştie sigur cum s-a tranformat acest nume în “Pontus Euxinus”, marea cea primitoare, aşa cum apare frecvent în textele scriitorilor greci şi latini, între 700 î.Hr.-500 d.Hr. De-atunci, de mii de ani, istoria Mării Negre s-a scris din influenţe asiatice şi europene, cu imperii care s-au născut şi au decăzut în jurul ei.

Ce a fost de-a lungul timpului Marea Neagră? Vecina şi prietena noastră, măr al discordiei pentru marile imperii, lac NATO sau lac rusesc, punte de legătură cu Orientul Mijlociu? Poate fi orice. Este din toate câte puţin şi mult mai mult.

“Marea Neagră, o mare ciudată”, spun marinarii. Este bine ştiut faptul că este una dintre cele mai dificile ape de navigat: valurile te asaltează din toate direcţiile, iar vântul te poate roti în orice secundă. Dar a merge cu vaporul pe Marea Neagră este cu siguranţă o aventură unică. Este demonstrat faptul că moralul unui navigator e direct proporţional cu viteza vântului. Deseori, auzi că este de preferat un vânt mai puternic, decât momentele de calm plat. E drept, însă, că pe mare, vântul şi valurile îţi dau o senzaţie ciudată. Te leagană mai ceva ca tramvaiele de epocă. Răul de mare e unic. Nu se compară cu alt soi de rău. În larg, ba ţi-e greaţă, ba te doare capul sau ţi se face brusc foame. Însă, marinarii ştiu secretul: cel mai bine e să priveşti orizontul, pentru că, altfel, te fură valurile.

Iarna temperaturile scad destul de mult, bate frecvent vântul de nord-vest care provoacă valuri mari, foarte periculoase pentru navigaţie. Există în Marea Neagra un curent circular, dirijat de linia ţărmurilor, care, datorită Peninsulei Crimeea, se împarte în două ramuri închise: estică şi vestică. Un curent de suprafaţă transportă prin Bosfor apele mai dulci ale Mării Negre spre Marea Mediterană; în adâncime, se formează un curent compensator, care duce în sens contrar apă cu salinitate mare. În ciuda mişcării continue a apei, în iernile mai reci, în zona litorală nordică, Marea Neagră îngheaţă.

Încă din Evul Mediu, a început să se vorbească de o zona ciudată în Marea Neagă, unde se întâmplă fenomene misterioase, un fel de “triunghi al bermudelor”. Cercetatori ruşi şi ucraineni afirmă că o falie magnetică se deschide din când în când pe mare. Se spune că într-o astfel de falie a dispărut în plină zi, pe o vreme excelentă, la 31 mai 1944, crucişătorul sovietic “Tiolkovski”, undeva la 70 km sud de Crimeea. Un alt fenomen înregistrat în Marea Neagră este focul, ce izbucneşte din senin pe kilometri întregi. Specialiştii spun că focul de pe apă apare în momentul în care acumulări de gaze ies la suprafaţă şi sunt mai intense atunci când sunt furtuni. Un alt fenomen care ar putea
aparea în Marea Neagră sunt valurile tsunami. Cercetătorii bulgari spun că intensificarea cutremurelor poate duce la producerea unor valuri de până la 10 metri. În anul 1901, din cauza unui cutremur de 7,2 grade pe scara Richter, valurile Mării Negre au avut înălţimea de cinci metri. Cel mai vechi val gigant înregistrat în România datează din anul 104 şi a afectat grav oraşul Callatis.

Sursa: http://www.2012en.ro/?p=2560